Discuțiile despre un posibil transfer al lui Chiricheș la Fiorentina revin în actualitate, deși se părea că intraseră într-un unghi mort. Cei care au reinițiat discuțiile cu italienii sunt oficialii lui Tottenham.
Potrivit fiorentinanews.it, englezii îl vor pe sârbul Josip Ilicic, jucător cotat de Fiorentina la 8 milioane. Englezii vor însă să reducă din preț introducându-l în afacere și pe Chiricheș. Mai exact, Tottenham este dispusă să plătească 3 milioane de euro și să-l cedeze pe fundașul român formației din Firenze.
În aceste condiții, antrenorul Paulo Sousa s-a văzut pus într-o situație delicată. Sousa le-a transmis oficialilor Fiorentinei că Ilicic este un jucător pe care se bazează și nu ar vrea să-l vadă plecat, dar pe de altă parte tehnicianul portughez îl place și pe Chiricheș el chiar dorind să-l aducă la Basel, fosta sa echipă.
Chiricheș s-a mai aflat și pe lista celor de la AS Roma și Galatasaray, iar Ladislau Boloni a declarat că ar dori să-l aducă în Arabia Saudită la Al Ittihad. Chiricheș a ajuns la Tottenam în 2013 contra sumei de 9,5 milioane de euro. În această perioadă, românul a jucat 41 de meciuri și a marcat 2 goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER